~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~

* IN ROMANIA ORICE CAP RIDICAT LA PUTERE DEVINE IREMEDIABIL PATRAT

* LA NOI POLITICIENII CORUPTI SUNT CA TAVILE DE LA CANTINA, IL DAI PE PRIMUL LA O PARTE SI ALTUL VINE LA RAND

* ESTI INTELIGENT DACA CREZI JUMATATE DIN CE TI SE SPUNE, INTELEPT ESTI CAND STI CARE JUMATATE

*** DACĂ PRIN VOT AM PUTEA SCHIMBA CEVA, NIMENI NU NE-AR MAI LĂSA SĂ VOTĂM - MARK TWAIN ***

Arhimandrit Iustin Pârvu: "Țara noastră este o țară care nu are nevoie de nimeni. Dacă țara asta ar fi gospodărită de niște oameni pe care îi doare sufletul și inima pentru frumusețea acestei țări, nu am avea nevoie de nimic, nici de un șurub occidental."

~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~

marți, 25 octombrie 2011

DISCURSUL REGELUI MIHAI I ROSTIT IN PLENUL PARLAMENTULUI ROMANIEI


Doamnelor si domnilor senatori si deputati,
Sunt mai bine de saizeci de ani de cand m-am adresat ultima oara natiunii romane de la tribuna Parlamentului. Am primit cu bucurie si cu speranta invitatia reprezentantilor legitimi ai poporului.
Prima noastra datorie astazi este sa ne amintim de toti cei care au murit pentru independenta si libertatile noastre, in toate razboaiele pe care a trebuit sa le ducem si in evenimentele din Decembrie 1989, care au daramat dictatura comunista. Nu putem avea viitor fara a respecta trecutul nostru.
Ultimii douazeci de ani au adus democratie, libertati si un inceput de prosperitate. Oamenii calatoresc, isi implinesc visele si incearca sa-si consolideze familia si viata, spre binele generatiilor viitoare. Romania a evoluat mult in ultimele doua decenii.
Mersul Romaniei europene de astazi are ca fundament existenta Parlamentului. Drumul nostru ireversibil catre Uniunea Europeana si NATO nu ar fi fost posibil fara actiunea, intru libertate si democratie, a Legislativului romanesc de dupa anul 1989.
Dar politica este o sabie cu doua taisuri. Ea garanteaza democratia si libertatile, daca este practicata in respectul legii si al institutiilor. Politica poate insa aduce prejudicii cetateanului, daca este aplicata in dispretul eticii, personalizand puterea si nesocotind rostul primordial al institutiilor Statului.
Multe domenii din viata romaneasca, gospodarite competent si liber, au reusit sa mearga mai departe, in ciuda crizei economice: micii intreprinzatori si companiile mijlocii, tinerii si profesorii din universitati, licee si scoli, cei din agricultura.
Incearca sa-si faca datoria oamenii de arta, militarii, diplomatii si functionarii publici, desi sunt puternic incercati de lipsa banilor si descurajati institutional. Isi fac datoria fata de tara institutii precum Academia Romana si Banca Nationala, desi vremurile de astazi nu au respectul cuvenit fata de ierarhia valorilor din societatea romanesca.
Sunt mahnit ca, dupa doua decenii de revenire la democrarie, oamenii batrani si cei bolnavi sunt nevoiti sa treaca prin situatii injositoare.
Romania are nevoie de infrastructura. Autostrazile, porturile si aeroporturile moderne sunt parte din forta noastra, ca stat independent. Agricultura nu este un domeniul al trecutului istoric, ci al viitorului. Scoala este si va fi o piatra de temelie a societatii.
Regina si cu mine, alaturi de Familia noastra, vom continua sa facem ceea ce am facut intotdeauna: vom sustine interesele fundamentale ale Romaniei, continuitatea si traditiile tarii noastre.
Nu m-as putea adresa natiunii fara a vorbi despre Familia Regala si despre importanta ei in viata tarii. Coroana regala nu este un simbol al trecutului, ci o reprezentare unica a independentei, suveranitatii si unitatii noastre. Coroana este o reflectare a Statului, in continuitatea lui istorica, si a Natiunii, in devenirea ei. Coroana a consolidat Romania prin loialitate, curaj, respect, seriozitate si modestie.
Doamnelor si domnilor senatori si deputati,
Institutiile democratice nu sunt guvernate doar de legi, ci si de etica, simt al datoriei. Iubirea de tara si competenta sunt criteriile principale ale vietii publice. Aveti incredere in democratie, in rostul institutiilor si in regulile lor!
Lumea de maine nu poate exista fara morala, fara credinta si fara memorie. Cinismul, interesul ingust si lasitatea nu trebuie sa ne ocupe viata. Romania a mers mai departe prin idealurile marilor oameni ai istoriei noastre, servite responsabil si generos.
In anul 1989, in ajutorul Romaniei s-au ridicat voci cu autoritate, venind de pe toate meridianele globului. Ele s-au adaugat sacrificiului tinerilor de a inlatura o tiranie cu efect distrugator asupra fiintei natiunii. A sosit momentul, dupa douazeci de ani, sa avem un comportament public rupt complet si definitiv de naravurile trecutului. Demagogia, disimularea, egoismul primitiv, agatarea de putere si bunul plac nu au ce cauta in institutiile romanesti ale anului 2011. Ele aduc prea mult aminte de anii dinainte de 1989.
Se cuvine sa rezistam prezentului si sa ne pregatim viitorul. Uniti intre noi si cu vecinii si fratii nostri, sa continuam efortul de a redeveni demni si respectati.
Am servit natiunea romana de-a lungul unei vieti lungi si pline de evenimente, unele fericite si multe nefericite. Dupa 84 de ani de cand am devenit Rege, pot spune fara ezitare natiunii romane:
Cele mai importante lucruri de dobandit, dupa libertate si democratie, sunt identitatea si demnitatea. Elita romaneasca are aici o mare raspundere.
Democratia trebuie sa imbogateasca arta carmuirii, nu sa o saraceasca. Romania, ca si toate tarile din Europa, are nevoie de carmuitori respectati si priceputi.
Nu trebuie niciodata uitati romanii si pamanturile romanesti care ne-au fost luate, ca urmare a impartirilor Europei in sfere de influenta. Este dreptul lor sa decida daca vor sa traiasca in tara noastra sau daca vor sa ramana separati.
Europa de astazi este un continent in care popoarele si pamanturile nu se schimba ca rezultat al deciziilor politicienilor. Juramantul meu a fost facut si continua sa fie valabil pentru toti romanii. Ei sunt toti parte a natiunii noastre si asa vor ramane totdeauna.
Sta doar in puterea noastra sa facem tara statornica, prospera si admirata in lume.
Nu vad Romania de astazi ca pe o mostenire de la parintii nostri, ci ca pe o tara pe care am luat-o cu imprumut de la copiii nostri.
Asa sa ne ajute Dumnezeu!“

Niciun comentariu: