~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~

* IN ROMANIA ORICE CAP RIDICAT LA PUTERE DEVINE IREMEDIABIL PATRAT

* LA NOI POLITICIENII CORUPTI SUNT CA TAVILE DE LA CANTINA, IL DAI PE PRIMUL LA O PARTE SI ALTUL VINE LA RAND

* ESTI INTELIGENT DACA CREZI JUMATATE DIN CE TI SE SPUNE, INTELEPT ESTI CAND STI CARE JUMATATE

*** DACĂ PRIN VOT AM PUTEA SCHIMBA CEVA, NIMENI NU NE-AR MAI LĂSA SĂ VOTĂM - MARK TWAIN ***

Arhimandrit Iustin Pârvu: "Țara noastră este o țară care nu are nevoie de nimeni. Dacă țara asta ar fi gospodărită de niște oameni pe care îi doare sufletul și inima pentru frumusețea acestei țări, nu am avea nevoie de nimic, nici de un șurub occidental."

~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~

sâmbătă, 25 februarie 2012

sâmbătă, 4 februarie 2012

PENSIA MEDIE ÎN UNELE DIN ŢĂRILE EUROPEI

Mă întreb ce au Grecii ca naţie şi ţară şi alţii nu au ? Criză au, datorii cât muntele de mari şi totuşi salariile  şi pensiile sunt la un nivel de iţi stă mintea în loc. Noi amărâţii de Români strângem cureaua de ne ies ochii din cap în timp ce alţii sunt iertaţi de datorii şi trăiesc bine mersi deviza lor fiind : "Unde-i munca s-o mănânc !"
  1. Luxemburg 3000 Euro
  2. Norvegia 1760
  3. Grecia 1620
  4. Danemarca 1411
  5. Elvetia 1393
  6. Italia 1141
  7. Franta 1108
  8. Islanda 1046
  9. Suedia 1060
  10. Finlanda 1050
  11. Austria 1026
  12. Spania 877
  13. Belgia 847
  14. Germania 791
  15. Malta 615
  16. Slovenia 604
  17. M. Britanie 460
  18. Polonia 437
  19. Cehia 390
  20. Portugalia 354
  21. Ungaria 332
  22. Croatia 321
  23. Estonia 288
  24. Letonia 258
  25. Lituania 220
  26. ROMANIA 177
  27. Bosnia 171
  28. Bulgaria 145
  29. Albania 55                                                                                     (Sursa satisticii : internet)