~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~

* IN ROMANIA ORICE CAP RIDICAT LA PUTERE DEVINE IREMEDIABIL PATRAT

* LA NOI POLITICIENII CORUPTI SUNT CA TAVILE DE LA CANTINA, IL DAI PE PRIMUL LA O PARTE SI ALTUL VINE LA RAND

* ESTI INTELIGENT DACA CREZI JUMATATE DIN CE TI SE SPUNE, INTELEPT ESTI CAND STI CARE JUMATATE

*** DACĂ PRIN VOT AM PUTEA SCHIMBA CEVA, NIMENI NU NE-AR MAI LĂSA SĂ VOTĂM - MARK TWAIN ***

Arhimandrit Iustin Pârvu: "Țara noastră este o țară care nu are nevoie de nimeni. Dacă țara asta ar fi gospodărită de niște oameni pe care îi doare sufletul și inima pentru frumusețea acestei țări, nu am avea nevoie de nimic, nici de un șurub occidental."

~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~

marți, 30 august 2011

TRAFIC BUCUREŞTEAN

Toţi şoferii Bucureşteni ştiu cât de mulţi sunt nesimţiţii din trafic şi cât de mult ne pun nervii la încercare facându-ne să ne gândim cum de pot să se comporte cu o asemenea lipsă de bun simţ faţă de ceilalţi participanţi la trafic. Lasând la o parte taximetriştii care cred că ei au legi speciale în trafic, tinerii teribilişti cu maşini bengoase primite de la parinţi "pentru că merită", care fac nenorociri în conducerea auto, precum şi alţii asemenea lor, iată o mostră de crasă nesimţire în trafic. O maşină care staţionează la 20  de metri de semafor, întro zonă de interdicţie a opririi blochând ilegal o banda de circulaţie şi silindu-ne pe noi să stăm de doua+trei ori la coadă la semafor. În maşina cu semnalele de  avarii pornite, de parcă asta i-ar da dreptul sau ar fi vreo scuză, stăteau liniştiţi şoferul şi pasagerul din dreapta ascultând muzică. Parafrazând vorba lui Mircea Badea, coleg de firmă cu baieţii în cauză, pot zice şi eu : Circul zilnic în Bucureşti de România şi asta îmi manâncă nervii capului...

luni, 29 august 2011

WEEKEND LA BREAZA

Am petrecut un weekend minunat la casa de la Breaza a bunilor noştri prieteni Ortansa şi Ion. Aer curat şi ozonat, hrană eco şi băutură aşişderea, iar priveliştea de pe terasă spre Comarnic este incântătoare.

miercuri, 24 august 2011

PIERSICĂ + SMOCHINĂ = PIERSINĂ

 Denumirea de Piersină îmi aparţine şi vă rog să o luaţi drept o glumă, însă cu fructul, pe care îl puteţi vedea în imaginea de mai jos, nu e de glumă.
  Aflându-mă intro prăvălie de cartier şi fiind un fan al piersicilor şi al renglotelor, privirea mi-a fost atrasă de nişte piersici turtite, 10 roni/Kg.
  - Sunt piersici greceşti- se simte datoare să mă informeze vânzătoarea citindu-mi nedumerirea pe chip.
  - Mda,- îi răspund eu monosilabic.
  - Să ştiţi că sunt altoite cu smochinele şi au gust deosebit - continuă ea cu precizările.
  Am cumpărat şi eu câteva, de curiozitate şi punându-mi o dorinţă în gând, aşa cum se face când se întamplă ceva pentru prima oară, am mâncat una din ele. Am descoperit un gust interesant dar nu cuceritor. Mă voi rezuma pe viitor la piersicile clasice româneşti, dar cei care nu au gustat din fructul acesta merită să încerce.
 Să aveţi poftă dragii mei !
Foto : ZIG-ZAG

sâmbătă, 20 august 2011

21, 22,...

 ...cine-a tras în noi ? ...
  Vă mai amintiţi de această lozincă des şi tare vocalizată în zilele Rvolutiei din "89, şi multă vreme după aceea ? Răspunsul la această întrebare nu există şi nimeni nu se prea mai ocupă de a afla adevărul adevărat, nici măcar zecile de organizaţii de revoluţionari care se ofuschează în cor doar când se discută despre multiplele lor drepturi vezi doamne obţinute în luptă (nu fac referire aici la răniţii şi urmaşii celor decedaţi, singurii după părerea mea care ar fi trebuit să primească reparaţii materiale de orice fel). 
 Mă gândesc la tatăl meu, D-zeu să-l odihnească în pace, care a făcut 7 ani de război şi prizonierat (la ruşi) şi a primit praful de pe tobă cum se spune.  Ba nu, ca să nu mint primea o indemnizaţie de veteran de război, de mizerie şi transport gratuit pe transportul în comun şi ceva călătorii pe CFR.
 Anul ăsta se vor împlini 22 de ani de la evenimentele din decembrie 1989 şi ar trebui să ne fie la toţi o nemăsurată ruşine de halul în care a ajuns ţara asta a noastră atât de bună şi de bogată şi atât de schingiuită şi furată.
 Privind la câte o placă comemorativă prăfuită şi murdară care mai are şi câte un şurub de prindere lipsă mă gândesc că revolutinarii ăia care de acolo şi-au luat certificatele şi multiplele drepturi ar putea să o cureţe şi să o rescrie pentru a arată astel respect în primul rând faţă de ei însăşi.
 Cât despre foştii şi actualii membri ai clasei politice şi foştii şi actualii guvernanţi ai noştrii de 22 de ani încoace în fiecare zi le-aş trage fiecăruia, indiferent de sex şi vârstă, câte o pereche de palme şi câte un şut în cur că să li se ducă mintea la cap şi să nu uite cine îi plăteşte şi pentru cine trebuie să lucreze.
 Oricum ar fi, trebuie sa recunoastem cinstit ca avem ceea ce merităm !

duminică, 14 august 2011

SĂRBĂTOAREA DE SFÂNTĂ MARIE...

...cum se zice numai mâine nu e. În popor se spune că deja de acum încolo se simte in aer toamna. Parcă mai ieri ne bucuram de venirea primăverii dar timpul se scurge pe nesimțite și nu mai este mult și vom lăsa in urmă și acest an.
O replică din una din piesele lui W. Shakespeare spune :  
"Timpul trece peste noi cu nepăsarea hoțului grăbit ce strange prada fără să se uite"...
 Frumos scris, nu-i așa ?

sâmbătă, 13 august 2011

ANIMALELE Și TRAFICUL AUTO O COMBINAȚIE TRAUMATIZANTĂ

 De multă vreme am vrut să scriu despre un lucru care mă supără la maxim, şi anume despre cât de "protejate" sunt şoselele şi autostrăzile noastre vis-a-vis de traversarea imtempestiva a animalelor. Travesare care în majoritatea covârşitoare a cazurilor se termină tragic pentru animale şi cu avarii sufleteşti şi materiale pentru conducătorii auto.
  Cu câtă bucurie a călătoriei pleci la drum şi câtă supărare şi disconfort capeţi imediat, după câţiva kilometri parcurşi, la vederea trupurilor de animale tărbăcite în şosea de roţile maşinilor, care din pacate nu prea au cum să le evite.
  În alte ţări există un serviciu care adună aceste leşuri de animale din şosea în aşa fel încât să nu mai costituie o sursă de disconfort în trafic. La noi însă leşurile animalelor stau cu zilele în şosea până când roţile maşinilor le pulverizează tranformandu-le până la urmă în nişte pete întunecate, dealtfel pete ale ruşinii și neputinţei noastre ca oameni, de a face ceva în acest sens.
   Este rău când vezi asemenea lucruri pe şosea dar este şi mai rău când ţi se întâmplă să păţeşti un asemenea eveniment. Credeţi-mă este traumatizant.
  Ştiu că sunt şi oameni care nu iubesc animalele ba dimpotiva le dispreţuiesc fiind convinşi în mintea lor obtuza că Dumnezeu i-a creat pe ei ca şi când ar avea drept de viaţă şi de moarte asupra celorlalte vieţuitoare de pe pământ. Îmi este sincer milă de aceşti oameni şi dacă cumva vreunul dintre aceştia citeşte în loc să ignore această postare îl rog să se abţină de la orice comentariu.

joi, 11 august 2011

INVITATIE LA UN EVENIMENT ARTISTIC

Universul mirific al florilor cu armoniosul lui limbaj al culorilor zugravit de penelul unei pictorite de mare talent si sensibilitate artistica.

marți, 9 august 2011

DE LA ORASTIE...

...pana la Sarmizegetusa ai de parcurs un drum 38 de Km din care 20 pe o sosea buna pana la intrarea pe drumul spre cetatile dacice. Drumul spre cetatile se intinde pe o distanta de 18 Km si constituie o proba de foc pentru autoturisme deoarece este un drum forestier care pune la grea incercare trenul de rulare al masinii. Personal dupa 4 Km eu am renuntat si am decis sa astept reabilitarea drumului asa cum a promis premierul Boc. Oricum nu voi renunta la ideea de a ajunge acolo unde strabunii nostrii isi aveau capitala.

Foto ZIG-ZAG

luni, 8 august 2011

ORASTIE

Un oras, curat, linistit, cu o arhitevtura superba foarte bine conservata si pusa in valoare. Orasul de unde porneste drumul ce duce la Sarmizegetusa Regia. Despre acest drum si tentativa noastra de ajunge acolo in postarea viitoare.
 FOTO : Zig-Zag

joi, 4 august 2011

UN BANC TARE, CHIAR FOARTE TARE...

 ...Un cetăţean vede pe stradă un altul cu mersul legănat care îşi dă ritmic pumni în cap bâiguind ceva de neînţeles. Mirat îl urmăreşte cu privirea. Alt cetăţean văzându-i mirarea îi spune :
 - Nu vă miraţi. Eu îl ştiu pe tip, este mut săracul de el, şi îi place să cânte mereu melodia : "M-am născut în România"... 

miercuri, 3 august 2011

CEEA CE NU PREA S-A SPUS PRIN MASS-MEDIA ROMANEASCA DESPRE GRECIA

Stiati ca in Grecia calatoria cu metroul e gratis?
Sau ca statul pierde din evaziune, anual, peste 1,6 miliarde de euro si s-a ajuns la situatia halucinanta de a urmari din elicopter cine nu-si declara piscinele ca sa evite plata impozitelor?
Metroul din Atena este o placere. Are aer conditionat, cu plasme ce intretin buna dispozitie a pasagerilor, iar trenurile vin si pleaca intotdeauna la timp. Si totul e gratis pentru toti cei 5 milioane de locuitori ai capitalei Greciei.
Acesta este exemplul de la care pornesc jurnalistii de la Daily Mail cand analizeaza cauzelor care au stat la baza situatiei financiare dezastruoase in care se afla Grecia la ora actual.
"O cultura a lacomiei, a evaziunii si a risipei scandaloase", asa caracterizeaza ziaristii britanici principala cauza care a dus la dezastrul financiar din Grecia.
De ce e metroul gratis?
Nu exista turnicheti care sa blocheze intrarea sau sa permita iesirea din impresionanta retea subterana a metroului din Atena, iar cetatenii sunt in schimb rugati sa "valideze" tichetele inainte de imbarcarea in trenuri. Putini se sinchisesc insa de asta pentru ca nimeni si nimic nu-i obliga.
Nu e nicio surpriza: a fi risipitor cu banii la scala Herculeana - de la proprietarul celui mai mic magazin, pana la personaje importante din lumea politica si oameni de afaceri marcanti - a devenit parte din viata Greciei, la fel ca ouzo sau maslinele.
Mai mult decat atat, pe langa faptul ca nu platesc nimic pentru biletele de metrou, grecii nu au platit niciun cent din pretul de 1,5 miliarde de lire sterline (aprox. 1,6 miliarde de euro) cat a costat construirea metroului. Acesta a fost, dupa cum scriu jurnalistii britanici "un cadou" din partea Uniunii Europene pentru organizarea Jocurilor Olimpice din 2004. La acea data era binecunoscut traficul rutier infernal din capitala Greciei.
 
Caile ferate: salarii de lux, venituri de 80 de milioane de lire (aprox. 89,05 de milioane de euro), cheltuieli de 500 de milioane de lire (aprox. 556,6 de milioane de euro)
Pe langa acest "cadou" mai este un aspect deloc de neglijat in conditiile actualei crize economice. Salariul mediu al angajatilor de la caile ferate grecesti este de 60.000 de lire sterline pe an (aprox. 66,788 de euro). Desi se obtin 80 de milioane de lire (aprox. 89,05 milioane de euro) din vanzarile de tichete, pentru cei care nu sunt locuitori ai Atenei, cheltuielile companiei se ridica la 500 de milioane de lire anual (aprox. 556,6 milioane de euro).
"Avem o companie de cai ferate care este falimentara, fara niciun dubiu. Si cu toate astea, nu e singura companie din Grecia care are asemenea salarii", a declarat fostul ministru grec al finantelor, Stefans Manos.
 
Evaziunea fiscala vazuta din elicopter
"Mii de locuitori din nordul Atenei au fost identificati cu ajutorul elicopterului ca detin piscine si nu platesc niciun impozit, cum ar trebui. 300 de "fraieri" le-au declarat. Restul gasesc metode ingenioase ca sa scape de un Fisc sub-dimensionat si care oricum inchide ochii in fata acelora care nu vor sa plateasca taxele si impozitele. Guvernul a publicat o lista cu 70 de doctori care au inselat statul cu sume uriase, dar un oftalmolog a declarat la un post de radio ca "numai prostii platesc taxele". "Prostii de europeni, poate", scriu la randul lor jurnalistii de la The Telegraph.

Cei care colecteaza taxele se plang ca datornicii platesc 20% din sume si apoi dispar. Economistii estimeaza ca cei din sectorul privat suporta greul, in timp ce angajatii de la stat scapa fara sa plateasca.
 
Maseurii si cofetarii se pensioneaza la 50 de ani
In mod ridicol, dupa cum scrie Daily Mail, maestrii cofetari, prezentatorii de radio, frizerii si maseurii din baile cu abur se numara printre cele 600 de profesii in care este permisa pensionarea la 50 de ani, cu o pensie de stat care reprezinta 95% din salariul anual castigat in ultimele 12 luni de munca.
Uluitor, doar 5.000 dintre cei 12 milioane de greci admit ca au salarii anuale de peste 90.000 de lire sterline (aprox. 100.000 de euro).
 
Cum s-a ajuns la colapsul financiar?
Daily Mail puncteaza ca "Grecia s-a bazat prea mult pana acum pe banii proveniti de la Uniunea Europeana, in special pe cei veniti din tarile nordice, foarte bogate. Grecia a practicat acest sistem din 2001 cand a intrat in UE. Fondurile au curs catre Grecia din toata Europa, iar grecii au inceput sa cheltuie de parca nu ar mai fi existat ziua de maine . Banii au "inundat" toate sectoarele vietii publice. Ca rezultat, de pilda, sistemul educational grecesc are de patru ori mai multi profesori per elev decat Finlanda, care este tara cu cel mai inalt nivel de educatie din Europa".

"Daca grecii ar fi strans cureaua mai mult si ar fi platit taxele catre propriul stat, poate acum, votantii europeni nu ar mai simti aceeasi aversiune fata de ei", concluzioneaza Daily Mail.
(Sursa : internet)

marți, 2 august 2011

STIATI CA ?....


·        China consuma 58% din productia mondiala de ciment, 48% din minereurile de fier, 47% din minereurile de carbune si, in general, majoritatea productiei mondiale de orice.

·        Economia Chinei a crescut de sapte ori mai mult decat cea a Statelor Unite in ultimii zece ani, 316% comparativ cu 43%.

·        China are cel mai scazut PIB pe cap de locuitor din lume si se sfla chiar si sub Bosnia si Herzegovina.

·        85% din pomii de Craciun artificiali sunt fabricati in China, precum si 80% din jucarii.

·        Castigul anual al unui chinez i-ar ajunge sa-si cumpere doar 10 metri patrati intr-o zona rezidentiala din Beijing.

·        China produce mai multa carne de porc decat celelalte 43 de tari care o urmeaza in clasament, la un loc.

·        Chinezii fumeaza 50.000 de tigari pe secunda.

·        Cel mai rapid tren din America atinge jumatate din viteza celui mai nou tren introdus intre  Shanghai si Beijing (241 km/ora vs. 486 km/ora).

·        Desertul Gobi din China are dimensiunea Peru-ului si se extinde din cauza disparitiei resurselor de apa si a taierii padurilor.

·        China are 64 de milioane de case goale, inclusiv orase intregi.

·        Cel mai mare mall din lume a fost costruit in China, dar 99% din el este gol inca din 2005.

·        Pana in 2025, China va construi suficienti zgarie-nori ca sa umple zece orase de dimensiunea New Yorkului.

·        Pana in 2030, China va avea mai multi locuitori urbani decat
 intreaga populatie a Statelor Unite.

·        In China sunt mai multi crestini decat in Italia.

·        China condamna la moarte mai multi oameni decat toate tarile din lume la un loc si foloseste dube de executie, pentru a fimai eficienti si siguri.
(Sursa : net-mail)

luni, 1 august 2011

DIN CICLUL : "IN TOATE ESTE O TEHNICA"


Mie personal mi se pare deosebit de interesant si chiar foarte credibil acest studiu. Oricum pentru cei care au deja probleme si/sau care nu vor sa aiba merita incercata folosirea dispozitivului recomandat mai jos.

Cam acum treizeci de ani doctorul european Simetra, sau cam asa ceva, specialist lucrand in geostatistica bolilor, numit de confratii sai "omul de stiinta al rahatului" a fost uimit de ce turcii nu sufereau de boli ale prostatei, de hemoroizi, de cancer stomacal sau intestinal, fiind si foarte putini bolnavi de inima sau atacuri cerebrale in Turcia. Dupa el toate se datoreaza WC-ului turcesc, mai bine zis pozitiei pe vine, pozitie normala pentru eliminarea excrementelor. 
El a acuzat WC-ul englezesc (scaun) de nenorocirea Europei si in general a lumii civilizate, aducand multe boli odata cu scaunul confortabil. Presiunea exercitata in actul de defecalizare asupra sfinterului anal si asupra peretilor intestinului gros este anormala, fiind preluata de artere si in ultima instanta, de creier.  
Cum sa convingi Europa si lumea civilizata sa renunte la WC-ul englezesc, cum sa convingi batranii care se ridica cu greutate de jos, cum sa convingi o industrie intreaga sa se intoarca la WC-ul turcesc: Imposibil.
Tot doctorul Simetra a gasit solutia ideala pentru eliminarea neajunsurilor WC-ului englezesc: A SE PUNE IN FATA WC-ULUI ENGLEZESC UN SCAUNEL DE 20 SAU 25 SAU 30 DE CENTIMETRI INALTIME, dupa dorinta, pentru actul de defecalizare.
GENUNCHII TREBUIE SA FIE MAI SUS DECAT SCAUNUL WC-ULUI. 
Astfel excrementele vor fi eliminate rapid, fara durere, in timp, se vor regla constipatiile, diareele, hemoroizii, se va intari sistemul imunitar, se va beneficia de o digestie mai usoara, este posibila si reglarea sistemului hormonal, multi bolnavi de inima nu vor mai face infarcturi la toaleta, etc, etc, etc.  
Europa a ras de acest doctor, dar o parte a Asiei nu, si este la el acasa in Australia , unde in fiecare casa, in fiecare toaleta veti gasi un scaunel sau un paralelipiped mic, cu inaltimi diferite, 25 sau 30 centimetri si metoda lui se raspandeste acum si in Olanda. 
(Sursa text & foto : Internet-Mail)